top of page

Despre 

Primele atestări ale satului Poiana Codrului datează din jurul anului 1777, ocazie cu care au fost localizate din străinătate 7 familii de romano-catolici aduse de Groful Karol din Carei.

Istoricul acestei localităţi este foarte strîns legată de existenţa fabricii de sticlă. Vechea fabrică de sticlă de la Poiana Codrului  a fost atestată documentar din anul 1801.

Între 1921-1945 fabrica de sticlă a fost oprită. Dupa 1945, cu eforturi considerabile populaţia locală s-a unit pentru repornirea acestei fabrici.

Etapa naţionalizării se încadrează în jurul anului 1948. Trebuie reţinut că nu s-a dorit şi naţionalizarea fabricii pentru a evita intrarea în pierderi financiare mai mari decât existau deja.

O creştere deosebită se remarcă în 1952, după naţionalizare. Odată cu introducerea gazului metan s-a remarcat o explozie benefică a comerţului cu sticlăria, în special cu exporturi spre America, Germania, Franţa şi Italia. În această perioadă, fabrica s-a extins în mod considerabil iar numărul muncitorilor angajaţi a depăşit 2000.

După 1990, fabrica de sticlă a intrat într-un declin, apoi treptat în faliment.

Renaşterea unei manufacturi de sticlă moderne, ca idee, a inceput în anul 2012 din iniţiativa unei familii de orgine germană întoarsă în România din Gemania. Această familie a înfiinţat o manufactură de sticlă în propria ei grădină.

bottom of page